duminică, 9 octombrie 2011

Calitati jucatori hattrick

Fiecare jucător are 8 calităţi de bază, care influenţează diferit performanţele acestuia. Hai să le enumerăm:
Rezistenţa:Arată cât din capacitatea sa pierde un jucător de-a lungul unui meci.
Construcţie:Abilitatea de a controla balonul şi a obţine situaţii de a înscrie.
Atac:Se presupune că mingea trebuie să intre-n poartă.
Extremă:Abilitatea de a crea situaţii de gol pe laturile terenului.
Portar:Apără poarta echipei.
Pase:Atacantul ia laurii, dar jucătorul care a dat pasa decisivă este la fel de important.
Apărare:Abilitatea de a stopa atacurile adversarului.
Faze fixe:Rezultatul loviturilor libere şi penaltiurilor depinde foarte mult de această calitate.

Cât de bun este jucătorul tău?

În realitate un jucător este caracterizat ca extremă bună sau fundaş ok. În Hattrick folosim un sistem similar. Folosim denumiri (nu numai pentru jucători), iar scala merge de la inexistent la divin. Poţi vedea toate denumirile în Anexa.

Jucătorii diferiţi au nevoie de calităţi diferite

Nu toate calităţile sunt importante pentru fiecare jucător, dar rezistenţa contează pentru toţi. Uneori e îndeajuns ca un jucător să exceleze într-o singură calitate, dar de obicei cei mai buni jucători au calităţi multiple. Jucătorul îşi foloseşte calităţile (în afară de rezistenţă) în funcţie de poziţia sa din teren:

Portari:

Cea mai importantă este evident calitatea de portar. Pe lângă aceasta, contează într-o măsură mai redusă calitatea de apărare, iar cea de faze fixe îi ajută să apere loviturile libere şi penaltiurile.

Apărători centrali:

Apărătorii se bazează mult pe calitatea de apărare. Calitatea de construcţie este de asemenea benefică, dar şi cea de pase care contează foarte mult în iniţierea unui contraatac.

Apărători laterali:

Apărarea este cea mai importantă, dar contează foarte mult şi calitatea de extremă. Construcţia are o valoare mai mică, iar calitatea de Pase contează în contraatac.

Mijlocaşi centrali:

Cheia oricărei echipe de succes este prezenţa unor jucători cu calitate de construcţie. Aceştia pot beneficia de calităţi suplimentare: pase şi apărare într-o măsură foarte mare.

Extreme:

Bineînţeles, calitatea de extremă e absolut necesară, dar la fel de importantă este cea de construcţie. De asemenea, calităţile de Pase şi Apărare contează mult în performanţa jucătorului.

Atacanţi:

Sarcina lor este să dea goluri, deci calitatea de atac este cea mai importantă. Calitatea de pase este şi ea importantă, de asemenea şi cea de extremă.

Schimbări în calităţi

Calităţile pot fi îmbunătăţite în timp prin antrenament. Acesta poate fi menţinut pe toată durata vieţii jucătorului, dar pe măsură ce acesta îmbătrâneşte va pierde încet-încet din calităţi. Mai multe despre antrenament găseşti în capitolul special.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

;